Cel mai tare derby din Premier League s-a jucat ieri cu gândul la cele 96 de persoane care au plecat pe 15 aprilie 1989 la un meci de fotbal și nu s-au mai întors acasă. La prima partidă pe teren propriu după ce o comisie independentă a dezvăluit, după trei ani de cercetări, adevărata versiune a tragediei de la Hillsborough, Liverpool a primit pe „Anfield” vizita rivalei United. Iar cei 44.263 de spectatori, uniți indiferent de afinitatea echipei, plus jucătorii și staff-urile tehnice au oferit momente emoționante. La mijlocul terenului, Sir Bobby Charlton, legenda lui United, i-a oferit 96 de trandafiri roșii lui Ian Rush, „legenda cormoranilor”, Luis Suarez mâna lui Evra, iar Giggs și Gerrard, căpitanii celor două echipe, 96 de baloane roșii cerului.
Gerrard l-a egalat pe Fowler
„Adevărul” și „dreptatea” au fost mesajele tribunelor, spectacolul cel al terenului. Liverpool, cu fanii în spate, parcă a strălucit mai mult. Avea de partea sa și statistica, care spunea că n-a mai pierdut un meci pe „Anfield”, în fața lui United, din decembrie 2007 (0-1). Doar că tradiția s-a rupt ieri, și din cauza lipsei de experiență a lui Jonjo Shelvey (20 de ani). Mijlocașul lui Liverpool a avut un tackling dur asupra lui Evans (39) și a văzut din partea centralului Mark Halsey cartonașul cu culoarea care a predominat ieri pe „Anfield”. Deși Gerrard a deschis scorul în debutul părții secunde (46), cu al șaselea său gol împotriva lui United, în Premier League, o performanță egală cu cea a lui Robbie Fowler, omul în plus al „diavolilor” a cântărit enorm. Rafael (51) a egalat aproape imediat, iar pe final United a câștigat primul meci pe „Anfield” după ce e condusă, cu ajutorul penalty-ului acordat ușor de Halsey și transformat de Van Persie. Pentru Liverpool, tragedia a fost completată și de rezultat. Nicio victorie în primele cinci meciuri din campionat, adică cel mai start slab de sezon din ultimii 101 ani!
7 cartonașe roșii în ultimele 12 întâlniri s-au înregistrat în derby-urile dintre Liverpool și Manchester United
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER